'I figghi tinti
|
D"a nostra terra vi vogghiu parlari
china di ciuri e di gran maravigghi,
pusata nta lu menzu di lu mari,
l'unicu neu semu niatri... li so figghi!
Lu Santu Diu pusau supra stu donu,
li megghiu cosi chi s'avia sarvatu,
e quannu fu l'ura di mettici l'omu
ci misi chiddu chi... ci avia arristatu.
Chiù d'un tirannu ca s'apprisintau
arriniscennu a farini 'ncazzari,
'a genti stanca chiù nun suppurtau
e lesta lesta, ncuminciau a scumari.
Tanti s'ammularu li scagghiuna
vulennu, sulamenti, 'a libirtà.
Scipparu li catini di l'agnuna:
nasciu accussì... "l'anurata Socetà".
Accuppunati cu lu barracanu
'a notti, si ncuntravanu ntê 'rutti,
giurannu chi Santuzzi na li manu
'u focu li facia... ncagghiari a tutti.
La raggia facia assogghiri 'i liami"
facennuli capaci di scannari...
'i picciriddi , sta sorti di "bistiami".
Furia putenti... c''un putia durari!
'Un ci fu soluzioni ne cunsigghi,
finu a li jorna nostri s'arrivau
ad ammazzari puru li so figghi.
Omimi o armali?... Nenti li firmau.
Stu malutempu ancora 'un havi fini,
sta tinta razza fa sempri chiù dannu,
ma chiddi chi addizzamu li carini
a picc'a picca nui... st'amu criscennu.
Vito Blunda 23.09.2007
|
|
|